(n.)IL

De ce nu mai pot veni la Innovation Labs


Am fost alături de Innovation Labs încă de acum șapte opt ani, din 2015, când finala s-a ținut la hotel Pullman.

În tot timpul ăsta am schimbat multe pălării: am purtat pălăria de mentor (2015), de participant și de câștigător (ScentSee – 2017, Knosis – 2019), de jurat și de mentor/trainer în restul anilor. În ciuda faptului că nu am avut niciun beneficiu material, pentru mine sau pentru proiectele mele, în ciuda faptului că adesea feedback-ul meu și propunerile mele au fost ignorate sau minimalizate sub diverse pretexte,  am continuat să vin pentru că am vrut să cred …


Am vrut să cred despre comunitatea Innovation Labs că …

* putem face schimb de expertiză (nu doar de experiență) între specialiști, între colegi de breaslă

* descoperim oportunități de colaborare tehnologică, nu doar oportunități de a trage în poze în timp ce spune cuvinte vagi care sună bine

* avem oportunitatea să-i învățăm pe cei mai tineri decât noi cum să gestioneze complexitatea tehnologiei, NU cum s-o ascundă

Motivele datorită cărora NU mai pot veni la Innovation Labs …

1. Corupția inovației de dragul like-urilor și a view-urilor transformă laboratorul în bâlci. Inovația, cercetarea și dezvoltarea de tehnologie NU sunt mereu niște lucruri plăcut de făcut.De multe ori, inovația este despre a căuta lucruri pe care nu le ști, despre a citi lucrări criptice sau cod care utilizează sute de biblioteci, despre a descoperi cum te înșelai și despre a găsi modurile bune de a lua decizii alături de alți experți …A inova, a cerceta și a dezvolta tehnologie e un lucru greu.Și realitatea e că în zilele noastre, ceea ce e greu nu convine, în sensul că nu strânge like-uri și nu strânge audiență.

“Cine a fost la Innovation Labs din seria mea erau persoane care nu prea știu ele cu Linux, cu rețele, cu inter-net si cu alte materii predate de R̃.R̃. Si când au fost la Innovation Labs au stat pâna la final, cu toți pasii programului, și au primit cu toții nota la aceste materii. Nu înțeleg de unde te aștepți tu să găsești inovație acolo …


2. Uciderea colaborării de dragul vitezei.Echipele nu sunt încurajate înspre niciun schimb semnificativ de expertiză, de informație, de concepte pe parcursul programului. Mai mult, echipele sunt mânate să facă toate eforturilor pentru a prezenta și pentru a lustrui aspectul conceptului inițial, dar nu sunt niciodată încurajate să învețe de la competitori, să pivoteze, să schimbe conceptul sau să găsească direcții mai bune. De multe ori, participanții spun, pe ascuns și cu juma de gura, că (pe baza a ceea ce au învățat în program) nici ei nu mai cred în ideea lor, dar că le e frică să își schimbe prezentarea în mijlocul programului.
Din punctul ăsta de vedere, Innovation Labs se comportă ca un concurs de frumusețe pentru prezentări PowerPoint.
Programul (n)IL de multe ori nu aduce în atenția echipelor nici măcar faptul că au mai existat proiecte similare sau identice (chiar în cadrul programului) în anul trecut, eliminând orice șansă de a învăța din greșelile altor colegi de breaslă.
Programul IL nu face (și anume, respinge în mod explicit) niciun efort necesar pentru abilitarea profesională și tehnologică a echipelor – invocând de mult ori că ”nu este obiectivul programului…” nici să-i învețe pe participanți cum să scrie cod, nici cum să scrie contracte, nici cum să abordeze un client, nici cum să gestioneze 
Teoria și vorbă multă,practică, utilitate și cod puține — îmi aduce, în modul amar, aminte de facultate 🙂

3. Normalizarea și agravarea clivajului dintre aspirație și competență, de dragul creșterii unei audiențe sociale, ușor de etalat cantitativ și mediatic, cu “cifre care să sune bine”.


4. Alegerea favorabilă a acelor criterii de performanțe favorabile pentru program, în defavoarea criteriilor de performanță utile pentru integrarea participanților la program în industrie.


5. Lipsa de răbdare și lipsa de atenție pentru nevoile participanților – fie ele spuse sau nespuse.Important e să meargă bandaSă iasă poza, să prindă bine la cameră.Eventual să mai vină un demnitar să își mai facă baie de mulțime și să mai repete niște (plat)forme fără fond.Să se bifeze formularul, evenimentul.


6. No bad news! (Nu avem timp!) just good news and smile and wave !


7. La IL mi s-a spus adesea, în diverse forme mai mult sau mai puțin englezite – ”Dacă nu ești suporter, ești hater!” Sau … <Dacă nu ești ca noi (nu doar ”cu noi”), ești împotriva noastră>.
Orice organizație și orice ideologie care își respinge orice CRITICĂ (inclusiv din partea aliaților și colaboratorilor) și care își persecută CRITICII prin derutare și prin cenzură, invariabil va converge la tiranie și la tortură (psihică, psihologică), adesea sub auspiciile ”celor mai bune intenții” și ale celor ”mai sincere speranțe și gânduri


___Pe 25 mai, de la ora 17:30, programul Innovation Labs 2015 va aduce în fața investitorilor, mentorilor și a presei produsele dezvoltate în ultimele 3 luni. Te invităm să descoperi, alături de noi și de tinerii antreprenori tech, ideile disruptive transformate în produse și servicii inovatoare, gata să cucerească piața.
Demo Day Innovation Labs se va desfășura la Hotel Pullman, sala New York Auditorium, începând cu ora 17:30 (https://goo.gl/maps/GfisY).
Am rugămintea să confirmi participarea până luni, 18 mai.___

Asta e prima invitație pe care am acceptat-o din partea Innovation Labs, în 2015

Dezavuez, resping, refuz și îmi repugnă…:

## Traficul de impostură și de copy-paste

## Mimarea inovației de dragul audienței facile

## Estetici facile, superficiale, de dragul reflectării unei imagini convenabile nesusținute de practică

## O reiterare sisifică a “(plat)formelor fără fond”, a promisiunilor fără desăvârșire, doar de dragul atenție în moment 

Iar 2023 este primul an în care refuz invitația nilNovation Labz, din motivele mai sus descrise.

Cred că suntem datori să spunem durerilor și dezamăgirilor pe nume mai ales când provin de la locuri sau de la lucruri pe care le iubim sau le-am iubit.

Pentru a încheia într-o notă constructivă, te invit tastezi liber de povara identității (click dreapta, Open Link in Private/Incognito Windows) și despre experiența ta la Innovation Labs 2015-2023.